Noi detalii despre situația lui Gabi Tamaș în Israel. Fundașul, încă în arest, poate rata tot sezonul: „Asta e părerea mea!”
Situația lui Gabi Tamaș (34 de ani) s-a complicat, după ce s-a anunțat că va mai rămâne în arest până duminică, 31 martie. Ori Cooper, un jurnalist israelian, a anunțat că fundașul central al lui Hapoel Haifa ar putea rata tot sezonul. Urmează o nouă înfățișare în fața judecătorilor pentru Tamaș, care se află deja de trei zile în arest.
Următoarea înfățișare a lui Gabi Tamaș în fața jucătorilor va fi duminică, 31 martie, când, teoretic, ar fi ultima sa zi de arest. Inițial, magistrații israelieni au decis ca Tamaș să fie trimis în arest la domiciliu pentru 30 de zile, dar poliția a făcut apel, iar fundașul este nevoit să mai petreacă încă trei zile în arest.
„E în arest acum. Judecătorii au decis să rămână în închisoare până duminică. Duminică va fi o nouă înfățișare. Da, va rată următorul meci, pentru că e sâmbătă, iar el va fi sigur în arest atunci. Părerea mea este că nu va juca restul sezonului. A plecat beat de la petrecere, și normal că cei de la club sunt foarte supărați pe el”, a explicat Ori Cooper.
Tamaș mai are contract cu Hapoel Haifa până în vară. Tamaș a fost prins marți seară de polițiștii din Israel conducânt beat, cu 205 km/h. Acesta a fugit de ofițeri, a fost prins, iar acum se află în arest.