„Noul Buffon” a revenit în țară:** „În 3 ani voi ajunge titular la Juve!”

Portarul român Laurențiu Brănescu, în vârstă de 16 ani, care a
semnat un contract cu Juventus Torino, a declarat, miercuri, la
Aeroportul Otopeni, la revenirea în România, că este încrezător că
va deveni titular al formației italiene în trei ani.

„Este un pas foarte important pentru cariera mea.
Juventus este un club foarte mare, iar faptul că am ajuns acolo
reprezintă un vis împlinit pentru mine. Am fost primit foarte bine.
M-a impresionat foarte mult valoarea jucătorilor și deja i-am văzut
pe Del Piero, pe Buffon și pe Quagliarella. Cred că în trei ani de
zile voi ajunge titular. Simt că pot ajunge un portar
mare”,
a spus Brănescu.

El a afirmat că îl are drept model pe portarul olandez Edwin Van
der Sar. „Idolul meu este Edwin Van der Sar, în primul rând
pentru jocul lui de picior”,
a mai spus Brănescu.

Portarul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Laurențiu Brănescu, a
semnat, miercuri, un contract cu formația italiană Juventus Torino,
gruparea vâlceană urmând să primească în schimbul românului 450.000
de euro. În contractul dintre Juventus Torino și CSM Râmnicu Vâlcea
sunt stipulate bonusuri financiare pentru gruparea română care pot
ajunge la 850.000 de euro.

Laurențiu Brănescu este născut în 30 martie 1994, la Râmnicu
Vâlcea, el evoluând pentru formația locală CSM din 2004. A debutat
în Liga a II-a pe 10 noiembrie 2009 (la vârsta de 15 ani) într-un
meci cu Arieșul Turda, scor 5-1.

În ianuarie 2009, el a debutat pentru naționala României Under
15, într-un meci cu SUA, iar în acest an a jucat câteva meciuri
amicale și cu naționala Under 17.

MEDIAFAX

Publicat: 19 01. 2011, 18:16
Actualizat: 19 01. 2011, 19:03