„Nu a fost ușor,** dar Raul a fost sacrificat pentru binele echipei!”

Într-un interviu oferit unui ziar
din Chile, Manuel Pellegrini, fostul antrenor al clubului Real
Madrid, a declarat că nu i-a fost ușor să îl țină pe banca de
rezerve pe fostul atacant al „Los Blancos”, Raul
Gonzales.

Antrenorul din Chile a fost la
cârma echipei sezonul trecut și a terminat pe locul secund, după FC
Barcelona. Sub comanda sa, Raul a contabilizat puține apariții în
echipa de start. Această decizie a fost greu digerată de conducerea
clubului.

„Mi-a fost greu să-l țin
pe Raul pe banca de rezerve. Deciziile pe care le-am luat nu au
fost foarte bine primite de anumiți conducători. Totuși, jucătorul
a înțeles mereu de ce am făcut acest
lucru”
.

„Cristiano Ronaldo este un
profesionist. Îi place fotbalul și apreciază și expunerea media la
care este supus. Am avut un grup bun de jucători, dar Real Madrid
nu este un club dispus să ducă un proiect până la capăt. Dacă aș fi
fost lăsat să continui și sezonul acesta, am fi avut performanțe
mari”
, a declarat
fostul antrenor al madrilenilor.

Pellegrini a mai adăugat că este
în relații bune cu directorul general al clubului, Jorge Valdano:
Am vorbit de câteva ori cu Valdano, ne înțelegem bine. Nu
vreau să comentez ce a făcut până acum Mourinho la Real Madrid, dar
îi doresc să aibă tot suportul de care are nevoie din partea
conducerii”
.

Publicat: 25 10. 2010, 15:57
Actualizat: 25 10. 2010, 16:03