„Nu a venit la antrenament, nu știm nimic de el, sperăm că nu a pățit ceva!”. Dembele, pedepsit de Borussia după gestul prin care a forțat transferul la Barcelona. Toate detaliile

  • Fotbalistul francez Ousmane Dembele (20 de ani), de la Borussia Dortmund, a lipsit nemotivat, joi, de la antrenamentele echipei germane, iar antrenorul Peter Bosz spune că a fost contactat de către cei din club, însă fără succes, scrie Marca.

UPDATE 19:15 Borussia Dortmund l-a sancționat pe Ousmane Dembele ca urmare a faptului că tânărul atacant a lipsit nemotivat de la antrenament și nu a răspuns apelurilor conducerii clubului. Dembele va fi suspendat până la finalul acestei săptămâni și nu va face parte din lotul echipei pentru partida cu Rielasingen-Arlen, din Cupa Germaniei: „Dembele a lipsit nemotivat de la antrenamentul de azi. Din primele informații, a fost un gest premeditat și ca urmare va fi sancționat. Am decis ca jucătorul să fie suspendat până după meciul de Cupă”, a anunțat Michael Zorc, directorul sportiv al Borussiei, prin intermediul site-ul oficial al clubului.


Mijlocașul de bandă se află pe lista de transferuri a Barcelonei, care îl vede drept înlocuitorul perfect pentru Neymar, plecat la PSG. Dembele a admis că și-a dori o mutare pe Camp Nou, însă cele două cluburi nu au ajuns, pentru moment, la niciun acord. Borussia Dortmund cere 130 de milioane de euro în schimbul serviciilor sale, după ce Barcelona a încasat 222 de milioane, echivalentul clauzei de reziliere a brazilianului Neymar.

Jurnaliștii spanioli scriu că această mișcare a lui Dembele este o tentativă de a le forța mâna șefilor de pe Westfallen Stadion să-l lase să plece la Barcelona. Potrivit L’Equipe, Dembele este așteptat joi în Spania, unde ar urma să semneze cu FC Barcelona, catalanii oferindu-i un contract pe cinci ani și un salariu anual de 10 milioane de euro. Francezul și-a scos, de pe rețelele de socializare, faptul că este jucătorul Borussiei Dortmund.

„Dembele nu a venit la antrenament astăzi. Nu știm de ce. Am încercat să îl contactăm, dar fără succes. Sperăm că nu a pățit ceva”, a spus Bosz, conform Marca.

Potrivit informațiilor oferite de presa inernațională, Dembele s-ar afla în Paris, unde așteaptă să plece spre Barcelona pentru a semna contractul propus de catalani.

Ousmane Dembele a fost transferat în urmă cu un an de la Rennes, pentru 15 milioane de euro, și a strâns 10 goluri și 21 de pase decisive în 49 de meciuri jucate sezonul trecut la Borussia Dortmund. În prezent, francezul este cotat la 33 de milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com.

 

Publicat: 10 08. 2017, 19:18
Actualizat: 10 08. 2017, 19:19