Arsenal are nevoie de întăriri urgente, iar Wenger trebuie să se miște rapid în perioada de iarnă. Francezul își pune fanii pe jar și le dă vestea cea mare.
Englezii anunță că antrenorul tunarilor se gândește serios să îl readucă la echipă pe cel mai mare marcator din istoria lui Arsenal.
„1 ianuarie este vital pentru noi. Avem șapte zile să ne mișcam repede și să luăm cele mai bune decizii. Trebuie să ne hotărâm ce jucători aducem”, a declarat Wenger.
Wenger este tentat să accepte împrumutul lui Henry pentru două luni: „Ar fi ideal să îl avem pe termen scurt. Trebuie să mă gândesc repede la asta”, spune antrenorul despre atacantul ajuns la 34 de ani și care este în vacanță cu echipa lui, New York Red Bulls până în martie.
226 de goluri în 370 de meciuri are Henry în opt ani la Arsenal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER