„Nu e atacantul despre care s-a scris!” Van Gaal a confirmat: United pregătește un munte de bani pentru ultima LOVITURĂ‚ a verii
Manchester United a cheltuit deja 100 de milioane de euro în această vară pentru transferuri, iar „diavolii” mai au în plan cel puțin o mutare spectaculoasă până la finalul perioadei de mercato.
Despărțirile de Radamel Falcao și Robin van Persie au slăbit mult compartimentul ofensiv al lui United, iar Louis van Gaal pare perfect conștient de acest lucru. Wayne Rooney pare singura opțiune viabilă a trupei de pe Old Trafford în acest moment, în condițiile în care James Wilson este încă prea fraged la 19 ani, iar Chicharito Hernandez, revenit după împrumutul la Real Madrid, este departe de ceea ce așteaptă tehnicianul olandez de la un vârf de atac.
Presa din Anglia i-a numit în ultimele săptămâni pe Robert Lewandowski, Thomas Muller (ambii de la Bayern Munchen) și Edinson Cavani (PSG) drept potențiale ținte ale diavolilor, iar suma posibilului transfer undeva peste 60 de milioane de euro.
Van Gaal confirmă: vine un atacant de clasă. Numele rămâne o surpriză
Într-o conferință de presă ținută la Avaya Stadium din San Jose, înainte de amicalul pe care United îl dispută în turneul american cu San Jose Earthquakes, Van Gaal a confirmat că e gata să mai facă un transfer spectaculos până la finalul perioadei de transferuri.
„Olandezul a indicat că Unidet ar putea realiza un transfer-șoc pentru ofensiva echipei”, notează Daily Mail, citând declarații ale lui Van Gaal, care a precizat că „se lucrează la mutare”.
„Nu este atacantul despre care presa a scris!„, a afirmat, misterios, Van Gaal, după care a continuat: „Dar va trebui să aveți răbdare. Perioada de transferuri e deschisă până pe 31 august sau 2 septembrie„.
United e pregătită deci de un transfer spectaculos și chiar dacă Van Gaal a încercat să păstreze misterul, lista posibilelor ținte e una relativ restrânsă. Excluzând cele trei nume mai sus menționate, cea mai probabilă țintă a „diavolilor” râmâne Harry Kane, revelația sezonului trecut din Premier League. În vârstă de 21 de ani, Kane a explodat pur și simplu în tricoul lui Tottenham anul trecut, reușind 31 de goluri în cele 51 de meciuri disputate în toate competițiile. În acest an a debutat și la naționala Angliei, pentru care a înscris un gol în două partide. Kane e cotat de Tottenham la peste 60 de milioane de euro și pentru United pare varianta perfectă, în condițiile în care este deja adaptat la fotbalul din Insulă. Aceasta este o condiție extrem de importantă pentru Van Gaal, care anul trecut s-a plâns în mai multe rânduri de faptul că Radamel Falcao și Angel Di Maria au nevoie de timp pentru a de obișnui cu modul în care sunt abordate meciurile din Premier League.
Jucătorii aduși de Manchester United în această vară
- Morgan Schneiderlin (Southampton) – 35 de milioane euro
- Memphis Depay (PSV Eindhoven) – 27,5 milioane euro
- Matteo Darmian (AC Torino) – 18 milioane euro
- Bastian Schweinsteiger (Bayern Munchen) – 18 milioane euro