Nu e De Rossi, poate fi Cesc Fabregas
Real Madrid trebuie să fie o echipă care să ofere mereu spectacol, pentru a amortiza uriașele investiții de peste 200 de milioane de euro făcute până acum de președintele Florentino Perez. Însă până și Perez și-a dat seama că fotbalul nu se poate juca numai cu atacanți și încearcă acum să asigure un echilibru între compartimente, prin aducerea unui mijlocaș la închidere. Prima opțiune a fost italianul Romei, Daniele De Rossi, însă, deși cu mari probleme financiare, gialorossi au spus nu. În aceste condiții madrilenii s-au reorientat rapid spre un autohton, care însă costă mult. Este vorba de Cesc Fabregas de la Arsenal, care poate pleca la clubul care va plăti pentru el 46 de milioane de euro. Fabregas se află și pe lista rivalei FC Barcelona, însă cele mai mari șanse le are tot Realul. Rămâne de văzut dacă și jucătorul va fi interesat de o revenire în Spania, deocamdată el nefăcând nici un fel de comentariu în acest sens.
Â
Â