Nu-i merge prea bine în Arabia! Al Shabab a fost învinsă de Al Hilal și echipa lui Șumudică a ajuns la patru meciuri fără victorie
Marius Șumudică n-o duce prea bine în Arabia Saudită. Al Shabab, echipa antrenorului român, a pierdut cu 1-0 meciul jucat contra lui Al Hilal, în etapa a șasea din campionat. Formația lui Constantin Budescu și Valerică Găman a ajusn la patru meciuri consecutive fără victorie. Doar unul dintre cei doi fotbaliști român de la Al Shabab a fost integralist.
Mohammed Kanu, în minutul 65, a marcat singurul gol al partidei. Valerică Găman a jucat tot meciul, pe un post cu care e mai puțin obișnuit, cel de mijlocaș la închidere. Constantin Budescu, accidentat, nu a prins lotul la această partidă. În ultimele cinci meciuri, Al Shabab a câștigat o singură dată, a remizat de trei ori și a pierdut o dată.
Al Shabab a jucat jumătate de oră cu un om mai puțin, după ce Euller a fost eliminat în minutul 61.
După acest rezultat, Al Shabab ocupă locul șase în clasament, cu doar nouă puncte, în timp ce Al Hilal, fosta echipă a lui Cosmin Olăroiu și Laurențiu Reghecampf, e pe poziția a doua, cu 15 puncte, la trei lungimi în spatele liderului Al Nasr.