„Nu le ştiți voi pe toate!”. Antrenorul lui Ianis Hagi i-a pus la punct pe fanii care au huiduit decizia luată de antrenorul lui Rangers
Antrenorul lui Ianis Hagi nu s-a mai abținut și i-a pus la punct pe fanii celor de la Glasgow Rangers, care au huiduit o decizie pe care a luat-o în timpul unui meci.
Philippe Clement a ținut să le transmită suporterilor că ei „nu le știu pe toate” și a motivat alegerea pe care a făcut-o în timpul partidei cu Hearts.
Philippe Clement i-a pus la punct pe fanii celor de la Glasgow Rangers
Antrenorul lui Ianis Hagi nu s-a mai abținut și i-a pus la punct pe fanii celor de la Glasgow Rangers, care au huiduit o decizie pe care a luat-o în timpul unui meci.
Philippe Clement a ținut să le transmită suporterilor că ei „nu le știu pe toate” și a motivat alegerea pe care a făcut-o în timpul partidei cu Hearts. Concret, tehnicianul a fost huiduit în momentul în care l-a schimbat pe Connor Barron, în minutul 68 al partidei dintre Glasgow Rangers și Hearts, pe care echipa lui a câștigat-o cu scorul de 1-0.
„Cu siguranță nu le știți voi pe toate. Sunt foarte mulțumit de Connor și de ceea ce face pe teren. A avut un joc solid. Dar este foarte important să știi cum să gestionezi situația în momentul în care jucătorii obosesc, mai ales când este vorba despre jucători care nu au jucat niciodată atâtea minute în carieră, la acest nivel. Așa am ales să gestionez situația lui Connor. Fanii vor fi mai puțin fericiți dacă acesta se accidentează pentru că a jucat prea mult. Înțeleg că fanii nu știu toate aceste lucruri”, a declarat Philippe Clement, conform dailyrecord.co.uk.
Victorie importantă pentru Glasgow Rangers
Glasgow Rangers a reușit să obțină o victorie importantă în campionat, pe teren propriu, scor 1-0, în fața celor de la Hearts. Cu Ianis Hagi doar pe banca de rezerve, trupa pregătită de Philippe Clement a reușit să deschidă scorul foarte repede, în minutul 6, prin Dessers, care a trimis în poartă o minge primită de la Tavernier.
După această victorie, Glasgow Rangers rămâne pe poziția a treia a clasamentului, cu 22 de puncte acumulate în 11 meciuri disputate. Prima poziție este ocupată de marea rivală, Celtic, care a acumulat 31 de puncte în 11 meciuri.
Pe poziția a doua a clasamentului se află Aberdeen, la egalitate cu liderul Celtic, dar cu un golaveraj mai slab.
În cele 11 meciuri disputate în actuala stagiune, Glasgow Rangers a înregistrat șapte victorii, un rezultat de egalitate și trei înfrângeri.