„Nu mă scoateți la pensie” Raț dezvăluie negocierile cu West Ham. Cum a ratat transferul la Real Madrid

Răzvan Raț este jucătorul lui West Ham, după zece ani petrecuți în tricoul lui Șahtior. Fundașul naționalei dezvăluie cum au decurs negocierile cu englezii, care l-au avut sub observație timp de mai mulți ani, ce echipe mari l-au vrut și cum a ratat un transfer de senzație de Real Madrid.

Marseille, Beșiktaș și Dinamo Moscova l-au vrut pe Raț:

„În ultimele șase luni au fost Marseille, Beșiktaș, au fost discuții cu Dan Petrescu în legătura cu Dinamo Moscova. A fost o onoare să am de unde alege, pentru că sunt un jucător trecut de prima parte a carierei„, a declarat Raț la Dolce Sport.

Raț: „Nu mă scoateți la pensie” Cum au decurs negocierile cu englezii

„West Ham a fost oarecum neașteptat pentru mine, deoarece se terminase perioada de transferări, îmi luasem gândul că mai plec. În iarnă, am avut discuții cu antrenorul și cu conducătorii lui Șahtior, care au refuzat să mă lase să plec, așa că nu mă mai gândeam. Le-am spus celor de la West Ham că dacă mi se va propune un nou contract, rămân acolo, Șahtior era prima opțiune. Nu mă sperie anii, nu mă scoateți la pensie, nu mă faceți bătrân! Este o provocare pentru mine, este un campionat mult mai greu, care te ține în priză cu meciuri contra unor echipe cu care ai partide grele în fiecare săptămână”, a mai declarat Raț.

„Șahtior nu mi-a spus niciodată că nu mai are nevoie de mine”

„Negocierile au fost lungi. După ce am primit telefon de la Florin Manea, au fost 3-4 luni în care noi am discutat, eu le-am spus mereu același lucru, că am o datorie morală față de Șahtior. Niciodată Șahtior nu mi-a spus «nu mai am nevoie de tine». Am căzut la o înțelegere că e mai bine pentru mine să mă mut, să-mi probez forțele și în alt campionat. Nu m-au lăsat în iarnă pentru că aveau nevoie de mine în Champions League„, a mai declarat fundașul nationalei.

Cum a ratat un transfer de senzație la Real Madrid

„A mai fost Lazio în 2007-2008. Pe mine m-a adus Bernd Schuster la Șahtior, cu un an înaintea lui Mircea Lucescu. Schuster a ajuns peste trei ani la Real Madrid, eram în cantonament în Elveția și oamenii de la Real Madrid au venit la discuții acolo, au vorbit cu mine, cu Mircea Lucescu, dar nu s-a concretizat nimic. Erau disensiuni între Schuster și Mijatovic, cel care se ocupa de transferuri. Atunci l-au adus pe Drenthe„, a încheiat Raț

Publicat: 27 06. 2013, 21:01
Actualizat: 27 06. 2013, 21:02