„Nu poți merge ‘pe minus’!” Conducerea lui Anderlecht, sfătuită să ia rapid o decizie: situația lui Stanciu, adusă din nou în discuție

Anderlecht a câștigat titlul sezonul trecut în Belgia, dar în startul acestei stagiuni pare să nu traverseze o perioadă foarte bună. Echipa românilor Stanciu și Chipciu este pe locul 10 în clasament, iar după șase etape a strâns doar 8 puncte.

Antrenorul Rene Weiler este sub presiune și a început să se vorbească deja despre o posibilă schimbare la nivelul băncii tehnice. Dincolo de rezultate, Anderlecht a câștigat doar două meciuri, lui Weiler i se reproșează și atitudinea pe care o are față de Stanciu și Sven Kums. Transferurile celor doi jucători au costat nu mai puțin de 16 milioane de euro, însă antrenorul lui Anderlecht îi folosește foarte rar.

„Herman Van Holsbeeck (n.red. managerul lui Anderlecht) e într-o situație dificilă. Dacă va mai continua cu Weiler riscă să piardă o altă investiție scumpă, după Stanciu. Trebuie să găsească o soluție, nu poți merge ‘pe minus'”, a declarat fostul fotbalist al lui Anderlecht Marc Gabriel Degryse, pentru Voetbal Nieuws.

 

Publicat: 16 09. 2017, 15:16
Actualizat: 16 09. 2017, 15:17