Manchester City – Tottehnam 2-2. Trupa lui Guardiola a scăpat victoria printre degete, la capătul unui meci pe care l-a controlat în marea majoritate și în care a avut un avantaj de două goluri pe tabelă.
Cea mai controversată fază a partidei a avut loc în minutul 77, când Raheem Sterling a scăpat singur spre poarta lui Lloris. Venit din spate, Kyle Walker l-a împins pe mijlocașul lui City, însă nu suficient cât să-l doboare. Dezechilibrat, Sterling a continuat faza și a tras în portarul lui Spurs. Totuși, părerea unanimă a fost că Walker l-a faultat pe Sterling.
Acțiunea în cauză a avut loc într-un moment în care Manchester City conducea cu 2-1, iar Tottenham a egalat la faza imediat următoare. Dacă arbitrul ar fi acordat penalty, ar fi trebuit foarte probabil să-l și elimine pe Kyle Walker, iar cetățenii ar fi avut o șansă imensă să facă 3-1 și să închidă meciul.
Guardiola a protestat vehement în timpul meciului, însă la final a părut enervat de întrebările jurnalistului BBC pe această temă. Pep a venit la interviu într-un moment în care la televizor era analizată chiar faza faultului și reporterul a încercat să afle părerea tehnicianului spaniol, însă acesta a reacționat nervos.
„Prima întrebare e despre arbitru!? Nu sunteți BBC? E BBC… BBC are prestigiu, vorbește despre fotbal, nu despre arbitru. Tipul (n.r. în timp ce făcea semn spre televizor, unde faza era analizată) va spune ce s-a întâmplat”, a declarat Guardiola, după care a ținut să-și laude jucătorii pentru prestația din partida cu Tottenham.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER