Nu vă imaginați ce l-a impresionat cel mai mult pe șeful lui Liverpool în fotbal:** „E uimitor, nu pot să înțeleg cum…”:)

John W. Henry este americanul de la care „cormoranii” așteaptă să le aducă strălucirea de altă dată. Prosperul om de afaceri a preluat în iarnă pachetul majoritar de acțiuni și succesul pe care l-a avut în Boston Red Sox, un club de baseball pe care l-a adus sus, le dă încredere englezilor.

John Henry recunoaște însă că nu avea foarte multe cunoștințe despre fotbalul european. Întrebat de englezii de la „The Telegraph” despre lucrurile care l-au impresionat, americanul a vorbit, printre altele, despre abilitatea tușierilor de a observa un off-side.

„Pentru mine, cel mai uimitor lucru din fotbal este acuratețea cu care un tușier vede un off-side. Nu pot să înțeleg cum pot vedea balonul în același timp cu unghiul în care un jucător poate fi un off-side. Este frustrant când greșesc, dar este foarte greu pentru ei. Chiar și asa, 95% din decizii sunt corecte, în ciuda plângerilor. Sunt atâtea lucruri care m-au impresionat în fotbalul englez – mi-ar trebuie un întreg material să vorbesc despre ele”, a declarat John W. Henry pentru „The Telegraph”

Publicat: 27 08. 2011, 22:04
Actualizat: 27 08. 2011, 22:45