„Nu vreau să-mi vorbesc țara de rău, dar trebuia să fac o schimbare! E incredibil ce mi se întâmpla…” Chipciu, declarații incendiare după plecarea de la Steaua
Transferat în această vară de la Steaua la Anderlecht, Alexandru Chipciu a devenit rapid om de bază în echipa belgiană și a vorbit despre perioada petrecută în România după victoria obținută în grupele Europa League, în partida cu Gabala, scor 3-1.
Mijlocașul de 27 de ani spune că a simțit nevoia de o schimbare, după ce în ultimele sezoane intrase în colimatorul fanilor, fiind criticat după fiecare prestație mai puțin reușită, deși cifrele au fost întotdeauna în favoarea sa.
„Numai un nebun poate spune că am avut sezoane proaste! Mă bufnește râsul acum…”
„Pentru mine era clar că trebuia să fac o schimbare, ținând cont de ceea ce se întampla în jurul meu în România. Și era necesară o schimbare. Nu aș vrea să vorbesc de rău țara mea. Lucrurile sunt foarte diferite aici. Eu, personal, aveam o presiune artificială în România. Acum mă bufneste râsul, ceea ce mi s-a întâmplat la Steaua era ceva incredibil. Dacă dădeam o bară se vorbea trei zile despre lucrul acesta. În acești doi ani în care lumea m-a criticat cred că am avut niște cifre mai mult decât decente. Aproape 20 de goluri și 20 de pase. Cred că numai un om nebun poate să spună că am avut două sezoane proaste”, a declarat Chipciu, citat de Dolce Sport.
Mijlocașul salută venirea lui Nicolae Stanciu, alături de care a jucat mult timp la Steaua, dar spune că ar fi apreciat în egală măsură transferul oricărui fotbalist român.
„Stanciu este prietenul meu de la Steaua. Mă înțeleg foarte bine cu el, mă bucur că a venit la noi. Clar, a fost un bonus să vină. Mai ales el, un jucător de la Steaua pe care îl cunoșteam. Dar orice român ar fi venit m-aș fi comportat la fel”, spune Chipciu.
3 milioane de euro a plătit Anderlecht Stelei pentru transferul lui Chipciu