Numele viitoarelor staruri carioca
Cele trei mari puteri din Serie A, Inter, Juventus și AC Milan au în vizor pentru noul sezon tinere talente din Țara Cafelei, jucători considerați deja a fi succesorii celebrilor Kaka sau Ronaldo.
Inter și Juventus se bat pentru a obține semnătura lui Bruno Ferreira Bonfim, atacant ce evoluează la Corinthians chiar alături de Ronaldo, fostul Fenomeno al milanezilor.
Juve oferă 9,5 milioane euro, dar pe fir se mai află Real Madrid și Arsenal.
AC Milan, care a reușit două implanturi excelente tot din Brazilia, Kaka și Pato, dar e gata să se despartă în vară de Ronaldinho, îl vrea pe pe Neymar, un puști atacantde 17 ani, care joacă la FC Santos și e considerat chiar peste Pato ca forță și acuratețe a execuției.
Patronul Berlusconi ar trebui însă să scoată din conturi 20 de milioane de euro, o sumă mare pentru această perioadă de criză economică.
Â