O lecție de eleganță și un mesaj sobru. Cum au reacționat Klopp și Guardiola după etapa de Boxing Day: „Sunt mai buni decât noi” și „Dacă aș fi în locul lui Pep, așa aș gândi”
Pep Guardiola (47 de ani) și Jurgen Klopp (51 de ani) se luptă pentru același obiectiv, titlul din Premier League, iar miercuri au avut parte de zile cu totul și cu totul diferite. La finalul etapei de Boxing Day, catalanul a mutat atenția spre adversari, pe care i-a ridicat în slăvi, în timp ce neamțul a îndemnat la calm.
Învins de Leicester City cu 2-1, Guardiola a ajuns la trei înfrângeri în ultimele patru meciuri și are șapte puncte în spatele lui Liverpool. O diferență care-l sperie, însă nu mai mult decât o face forma extraordinară a cormoranilor, dar și a lui Tottenham: „Merită! Ei câștigă meciuri, noi nu o facem, deci distanța dintre ei și noi se mărește. Sezonul trecut, am fost foarte constanți, dar anul acesta Liverpool și Tottenham sunt foarte, foarte bune. Avem destule puncte pentru a fi campioni, dar problema e că celelalte echipe au și ele multe și, la acest moment, sunt mai bune decât noi”, a declarat elegant Guardiola, înainte să explice defectele lui City în această perioadă: „A fost la fel ca în meciul cu Crystal Palace. Am început bine și am marcat, apoi am primit un gol și adversarul a fost cel care a încercat să se năpustească în atac, nu noi. Când eram în față, poate că ne-a lipsit forța necesară pentru a ne mai crea ocazii. Meciul a fost echilibrat, iar în final ei au marcat un gol fantastic”.
Klopp zburdă spre titlu, dar nu se grăbește
Pentru Liverpool, meciul câștigat cu 4-0 în fața lui Newcastle a fost cum nu se poate mai bun și s-a înscris în linia trasată în prima parte a sezonului, însă gândul lui Klopp stă la meciurile tari care urmează pentru echipa sa, cu Arsenal (pe 29 decembrie, acasă) și cu City (pe 3 ianuarie, în deplasare): „Nu aveam idee despre rezultatul lui Manchester City (1-2 pe terenul lui Leicester) până la finalul meciului. Vom juca în curând contra lui City, dacă aș fi în locul lor m-aș gândi că sunt doar patru puncte diferență pentru că vom juca împotriva lor, apoi ne vom duela cu Arsenal”, a transmis Jurgen, care, de asemenea, vorbește frumos despre Tottenham, ocupanta locului doi: „Singurul lucru care contează este performanța și să menținem acest nivel. E doar bun, atât! Tottenham zboară, au avut o vară foarte dificilă, dar se descucă de minune. Noi suntem într-o serie bună, Chelsea și Arsenal vor câștiga, deci va fi o luptă până în ultima etapă. Suntem în ea și asta e cel mai important, pentru că reușim să creăm o bază pentru restul sezonului”.