O nouă finală pentru Olăroiu! Al-Ahli Dubai, în finala Arabian Gulf Cup
Al-Ahli Dubai, formația antrenată de Cosmin Olăroiu, a câștigat, luni, meciul din deplasare cu Al-Jazira, scor 1-0, și s-a calificat în finala Arabian Gulf Cup.
Atacantul senegalez Makhete Diop a înscris singurul gol al partidei de la Abu Dhabi, în minutul 19. Al-Ahli a evoluat în formula: Yousuf – Sanqour, Jaber, Abbas, Haikal – Hassan (Husain 69′), Ribeiro – Al Hamadi (Sebil 90+1′), Fardan, Khalil (Ahmed 62′) – Diop.
În finala Cupei Golfului din Emirate, Al-Ahli Dubai va juca împotriva învingătoarei din partida Al Shabab – Al Wasl. În ediția trecută a competiției, Al Ahli Dubai a fost eliminată în semifinale de Al Shabab, iar Al Wahda este deținătoarea en-titre a trofeului.
În campionat, echipa lui Cosmin Olăroiu se află pe locul patru, cu 26 de puncte, la trei puncte de liderul Al-Jazira, care are un meci mai puțin disputat. Doar primele trei locuri sunt eligibile pentru o participare în Liga Campionilor Asiei.
Cosmin Olăroiu (47 de ani) o antrenează pe Al-Ahli din 2013 și a câștigat două campionate și o cupă (Arabian Gulf Cup 2013-2014), disputând finala Ligii Campionilor Asiei în 2015, pierdută cu 1-0 în fața formației chineze Guangzhou Evergrande.