Mario Balotelli (28 de ani) este liber de contract după despărțirea de Marseille, club cu care a semnat în iarnă și s-ar putea întoarce în Serie A, acolo unde a mai evoluat pentru AC Milan și Inter Milano.
Atacantul italian este în atenția celor de la Fiorentina, scrie fiorenetinanews.it. Vicenzo Montella (45 de ani) a preluat echipa în luna aprilie, reușind să o salveze de la retrogradare, iar acum încearcă să „țintească” mai sus. Toscanii îl vor pe Balotelli, dar acesta cere nu mai puțin de patru milioane de euro pe sezon, sumă pe care fosta echipă a lui Adrian Mutu, Ciprian Tătărușanu și Ianis Hagi nu și-o poate permite. Dacă atacantul nu va accepta un salariu mai mic, oficialii Fiorentinei vor fi nevoiți să se reorienteze.
Este al doilea „mandat” al lui Montella pe banca toscanilor. În cel precedent, antrenorul italian a rezistat timp de trei sezoane, bifând 153 de partide. AS Roma, Catania, Sampdoria, AC Milan și Sevilla sunt celelalte cluburi din CV-ul lui Montella.
Opt goluri în 15 partide sunt cifrele lui Balotelli în tricoul celor de la Marseille, formație la care a venit liber de contract de la Nice. Inter Milano, Manchester City, AC Milan și Liverpool sunt celelalte cluburi din cariera sa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER