O nouă șansă pentru Costel Pantilimon. Watford și-a schimbat antrenorul
Tehnicianul portughez Marco Silva, în vârstă de 39 de ani, a fost numit antrenor principal al formației Watford, a anunțat, sâmbătă, gruparea la care evoluează și românul Costel Pantilimon pe site-ul oficial.
Silva îl înlocuiește pe italianul Walter Mazzari, care s-a despărțit de formația britanică la finalul stagiunii din Premier League. Antrenorul portughez a semnat un contract pe două sezoane cu formația de pe Vicarage Road. Ultima echipă antrenată de Silva a fost Hull City, tot în campionatul englez.
„Clubul Watford este încântat să anunțe numirea lui Marco Silva în funcția de antrenor principal”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului.
Ca antrenor, Marco Silva a cucerit un titlu de campion cu Olympiakos, în sezonul 2015/2016, și o Cupă a Portugaliei, în stagiunea 2014/2015, cu Sporting Lisabona.
Watford a terminat sezonul din Premier League pe locul 17, cu 40 de puncte, la șase distanță de primul loc retrogradabil, cu cinci înfrângeri consecutive.