Zece etape de Premier League și o singură victorie, 2-0 cu Fulham. Ultimele rezultate i-au fost fatale lui Michael Laudrup. Swansea a anunțat pe site-ul oficial despărțirea de antrenorul danez. „Este pentru prima dată în zece ani când facem asta”, a declarat președintele „lebedelor”, Huw Jenkins.
Fostul adversar al lui Cosmin Contra, în Europa League, este deja istorie pentru Swansea. Laudrup a fost pus pe liber după o serie neagră în Premier League. Clubul a anunțat despărțirea de tehnicianul care a fost și pe lista lui Real Madrid și PSG, înainte ca cei doi granzi să bată palma cu Ancelotti și Blanc.
„Este o decizie pe care am luat-o cu greutate, dar este o decizie luată spre binele clubului și al fanilor. Este pentru prima dată când facem asta în zece ani„, a declarat președintele lui Swansea.
Exceptând victoria cu Fulham, de pe 28 ianuarie, ultima victorie a „lebedelor” în campionat datează din 4 decembrie 2013, 3-0 cu Newcastle.
Brondby, Getafe, Spartak Moscova și Mallorca sunt echipele de club la care a mai antrenat Michael Laudrup.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER