Chelsea a făcut o ofertă astronomică pentru unul dintre atacanții lui Jose Mourinho, dar clubul de pe „Santiago Bernabeu” a refuzat din start cele 40 de milioane de euro promise de la Londra!
Autor a 17 goluri în 32 de meciuri jucate în acest sezon pentru Real Madrid, argentinianul Gonzalo Higuain (24 de ani) putea fi marea lovitură a perioadei de „mercato” din iarnă! Chelsea a oferit 40 de milioane de euro pentru atacantul lui Jose Mourinho, dar madrilenii au refuzat din start propunerea lui Roman Abramovici, care va încerca o nouă negociere la vară.
După ce a pierdut lupta pentru titularizare dusă cu francezul Benzema (18 goluri în acest sezon), presa din Spania a scris despre o potențială plecare a lui Higuain de pe „Santiago Bernabeu”, dar Mourinho a refuzat să se despartă de jucătorul său, deoarece nu are decât doi atacanți de meserie în lot! „Îmi trebuie o variantă de rezervă pentru Karim, nu ne putem despărți de Higuain”, ar fi motivat tehnicianul portughez. ATACUL LUI CHELSEA E ÎN AER Motivele pentru care Chelsea a făcut generoasa ofertă nu sunt deloc un secret: Fernando Torres trece prin cea mai neagră perioadă din carieră și a înscris doar cinci goluri în ultimul an, Didier Drogba este plecat acum la Cupa Africii și oricum se află pe final de carieră, în vreme ce Romelu Lukaku este văzut doar ca o promisiune pentru viitor. Singurul atacant al londonezilor care dă cât de cât randament este tânărul Daniel Sturridge, dar nici acesta nu marchează suficient de des pe cât și-ar dori șefii de pe „Stamford Bridge”.
94 de goluri și 31 de pase decisive a dat Higuain în cei șase ani petrecuți la Real Madrid
30 de milioane de euro este valoarea sa de piață
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER