Ofertă din Singapore pentru Liverpool!
Peter Lim, un om de afaceri din Singapore, a anunțat, marți, că
a prezentat o ofertă de 360 de milioane de lire sterline
(aproxiamtiv 411 milioane de euro) pentru cumpărarea clubului FC
Liverpool, aflta încă în proprietatea americanilor Tom Hicks și
George Gillet.
„Oferta constă în 320 de milioane de lire sterline pentru
club și 40 de milioane pentru transferul unor jucători”, a
precizat un purtător de cuvânt al miliardarului singaporez.
Lim oferise inițial 300 de milioane de lire sterline pentru
cumărarea grupării engleze, dar Consiliul Director a refuzat
această sumă.
„Vreau să reconstruiesc acest club și să-l ajut să-și
regăsească rapid locul său în vârful fotbalului englez și
european”, a spus Lim, care are o avere estimată la 1,6
miliarde de dolari (1,15 miliarde de euro).
Conducătorii FC Liverpool, grupare ce are datorii de aproximativ
300 de milioane de lire sterline, au anunțat, miercuri, într-un
comunicat, că au acceptat oferta de cumpărare venită din partea New
England Sports Ventures (NESV), însă vânzarea nu poate fi încă
finalizată, deoarece Hicks și Gillett s-au declarat
împotrivă.
Actualii proprietari au decis să înlocuiască doi dintre membrii
Consiliului Director, Christian Purslow și Ian Ayre, pe motiv că
s-au analizat oferte de preluare a clubului sub valoarea cerută de
americani. Conducerea clubului a contestat în instanță înlocuirea
celor doi membri ai Consiliului Director.
O hotărâre în acest litigiu va fi anunțată în această săptămână,
Înalta Curte de Justiție din Londra urmând să decidă dacă echipa
poate fi vândută în ciuda opoziției actualilor proprietari.
FC Liverpool este una dintre adversarele formației Steaua în Grupa
K din Liga Europa. Primul meci dintre cele două echipe a avut loc
în Anglia și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 4-1. Următorul
meci dintre cele două formații va avea loc în data de 2 decembrie,
la București.
Sursa: Mediafax