Oferta lui Real pentru Ozil? „Inacceptabilă! Nu vom mai negocia”
Jose Mourinho s-a văzut refuzat de Werder Bremen pentru
transferul lui Mesut Ozil. Tehnicianul portughez a recunoscut,
ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că a făcut o ofertă
pentru mijlocașul de origine turcă. Cu toate astea, clubul german
s-a ținut tare și a refuzat suma propusă de Real Madrid.
Chiar dacă Ozil mai are doar un an de contract, Werder nu e
dispusă să-i dea drumul pe mai puțin de 16 milioane de euro. Mai
mult, Directorul Sportiv al lui Werder, Klaus Allofs, a descris
oferta Madridului drept „inacceptabilă”: „Am primit o
ofertă inaccetabilă și nu vom permite redeschiderea
negocierilor„, a declarat acesta agenției SID.
În aceste condiții, Jose Mourinho s-a resemnat: ” Clubul
său ne-a refuzat. Acum nu putem decât să așteptăm să vedem ce se va
întâmpla. Ar fi minunat dacă ar veni la noi”, a spus
portughezul în cadrul unei conferințe de presă.
Ozil a venit la Bremen în ianuarie 2008, pentru 4,5 milioane de
euro.