Mirel Rădoi și Olăroiu nu au niciun motiv să regrete despărțirea de Liga 1, cu atât mai puțin să se gândească la revenirea în România. Al Ain a terminat turneul din Spania cu două victorii în fața celor de la Getafe și Rayo și o înfrângere în fața lui Atletico Madrid.
Arabii au revenit în Emirate și jucătorii au primit 24 de ore de odihnă de la Olăroiu. Fanii nu au trecut însă peste meciurile bune făcute de Al Ain în Spania și și-au așteptat cu zecile favoriții la aeroport, deși ora a fost una mai degrabă matinală.
Între timp, Rădoi primește o veste de senzație. Poate deveni unul dintre cei mai bine plătiți jucători români. Fostul stelist intră în ultimul an de contract, iar arabii se tem să nu îl piardă și vor să îi propună prelungirea înțelegerii cu doi ani.
Rădoi poate adăuga astfel încă un milion de euro la cele 2,5 milioane pe care le câștigă în acest moment.
Sursa FOTO: alainfc.net
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER