OFICIAL** Carlos Tevez pleacă de la Manchester United

Ceea ce se bănuia în ultima perioadă a devenit astăzi o certitudine. Atacantul argentinian Carlos Tevez s-a despărțit de Manchester United. Anunțul a fost făcut chiar de gruparea de pe "Old Trafford", într-o declarație postată pe site-ul oficial. 

United a înaintat o ofertă de 25.5 milioane de lire sterline pentru a-l cumpăra definitiv pe jucătorul care în ultimele două sezoane a fost doar împrumutat pe Old Trafford. În plus, ar fi vrut să-l transforme într-unul dintre cei mai bine plătiți jucători din Premier League , se mai poate citi în comunicat, însă "Apașul" a ales să nu mai rămână la gruparea lui Sir Alex.

"Din păcate, cei care dețin drepturile federative ale lui Tevez au informat clubul că jucătorul nu mai vrea să continue cu Manchester", se poate citi în declarația celor de la United. "Clubul îi mulțumește lui Carlos pentru serviciile sale din ultimele două sezoane și îi urează succes în continuare".

Tevez a fost unul din favoriții fanilor lui United și a ajutat "diavolii" să câștige ultimele două sezoane din Premier League. Argentinianul este al doilea nume important de la United care părăsește în această vară gruparea de pe "Old Trafford", după Cristiano Ronaldo, transferat de Real Madrid.

Rivala de la City e în pole position pentru a semna cu Tevez, însă presa din Insulă vorbește și despre interesul celor de la Chelsea și Liverpool.
 

Publicat: 20 06. 2009, 14:12
Actualizat: 20 06. 2009, 14:23