OFICIAL | Chelsea a transferat un mijlocaș brazilian de 19 ani: „Sunt fericit că am semnat cu campioana Angliei”
Chelsea l-a legitimat astăzi pe Nathan, un mijlocaș brazilian de 19 ani care ultima dată a evoluat la Atletico Paranaense. Internaționalul brazilian de tineret a semnat din postura de jucător liber de contract.
Primul transfer pe care Chelsea l-a realizat pentru sezonul următor nu este vreun nume foarte cunoscut. Campioana Angliei a anunțat joi că a reușit să-l convingă pe Nathan să semneze, un mijlocaș care în 2013 a fost ales cel mai bun jucător de la Cupa Mondială U17.
„Sunt fericit că am ajuns la Chelsea, campioana Angliei, și sper că voi învăța multe și îmi voi dezvolta jocul”, a declarat proaspăta achiziție a londonezilor pentru site-ul oficial al lui Chelsea. Londonezii l-au prezentat pe Nathan drept” un jucător care și-a câștigat reputația de mijlocaș ofensiv cu ochi pentru gol”.
Cel mai probabil, Nathan va fi în primă fază împrumutat la altă echipă, așa cum s-a întâmplat cu zeci de tineri pe care Chelsea i-a transferat.