Atacantul Diego Costa a fost transferat de Atletico Madrid de la Chelsea Londra, însă el va putea să joace doar din luna ianuarie, a anunțat, marți seară, site-ul clubului spaniol.
Inițial, Chelsea va primi 55 de miilioane de euro și ar urma să mai încaseze 10 milioane, în funcție de performanțele pe care jucătorul le are la noua echipă, precizează Marca.
Diego Costa a semnat un contract valabil până în 2021, care va avea o clauză de reziliere de 200 de milioane de euro, record în istoria grupării din capitala Spaniei: „Sunt foarte fericit că m-am întors acasă. Întotdeauna am spus că Atletico este casa mea. Abia aștept să joc. Voi da tot ce am mai bun, cum am făcut-o și până acum”, a declarat Diego Costa, care va purta tricoul cu numărul 18.
Atacantul, care va împlini 29 de ani în octombrie, va putea să joace abia din ianuarie, pentru că fereastra de transferuri este închisă. Tot atunci, Atletico va scăpa de interdicția de transferuri impusă de FIFA.
În 2014, Chelsea a plătit 35 de milioane de euro pentru aducerea lui Diego Costa, chiar de la Atletico. În primele trei sezoane, el a jucat în 120 de meciuri și a reușit să înscrie 58 de goluri pentru echipa de pe Stamford Bridge. În actuala stagiune, însă, nu a avut nicio apariție, după ce antrenorul Antonio Conte l-a anunțat că nu mai intră în planurile sale, iar jucătorul a refuzat să se mai antreneze.
Diego Costa și-a început cariera la Braga și a mai evoluat la Celta Vigo și Rayo Vallecano, de-a lungul carierei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER