OFICIAL | Costel Gâlcă, noul antrenor al lui Espanyol! Start de foc: meci cu Barça lui Messi pe 2 ianuarie. Detaliile contractului și cu ce staff lucrează
UPDATE 21:46 Costel Gâlcă și-a ținut aproape oamenii care l-au ajutat la Steaua. Conform site-ului oficial al lui Espanyol, Dumitru Uzunea și Julian Jimenez vor face parte din staff-ul lui Costel Gâlcă. Cei trei au lucrat împreună și la Steaua.
UPDATE 18:35 Acum este oficial. Costel Gâlcă a fost anunțat de Espanyol Barcelona drept noul antrenor al echipei.
Contract până în vară
Conform comunicatului emis de gruparea catalană, Gâlcă a semnat un contract până în vară, urmând ca în această seară să conducă prima ședință de pregătire.
Tehnicianul de 43 de ani va debuta în noua sa funcție marți, în șaisprezecimile Cupei Spaniei, în confruntarea cu Levante, de pe teren propriu. În tur, cele două formații au remizat, scor 1-1.
Fostul mijlocaș va fi prezentat oficial într-o conferință de presă ce va avea loc în cursul serii de luni.
După 15 etape, Espanyol ocupă locul 12 în Primera Division, cu 17 puncte având un avans de doar trei puncte față de primul loc retrogradabil (18), ocupat în prezent de echipa lui Răzvan Raț, Rayo Vallecano.
Derby cu Barcelona, în primul meci din 2016!
În campionat, Gâlcă va debuta tot pe teren propriu, pe 19 decembrie, cu Las Palmas (locul 19 – 13 puncte), după care va întâlni Sevilla, în deplasare. Primul „șoc” pentru antrenorul care a câștigat trei trofee pe banca Stelei în sezonul trecut va avea loc în a doua zi a noului an, când Espanyol va disputa derby-ul cu FC Barcelona.
Gâlcă a jucat patru sezoane la Espanyol, în perioada 1997-2001, timp în care a câștigat Cupa Spaniei (2000). Ca antrenor, Gâlcă a activat la Almeria B, naționala Under 17 a României și Steaua.
Costel Gâlcă sărbătorește împreună cu Roger câștigarea Cupei Spaniei, cu Espanol
UPDATE 14:22 | Surse ProSport susțin că Gâlcă se află la Barcelona și tratează în acest moment detaliile contractului cu Espanyol. Discuțiile sunt purtate cu președintele Joan Collet, cel care este așteptat să facă și anunțul oficial al numirii românului pe banca clubului din Primera Division.
Costel Gâlcă s-a despărțit de Steaua în vară, după ce a câștigat toate cele trei trofee interne, iar de atunci nu a mai antrenat nicio echipă. Perioada de așteptare s-a încheiat pentru tehnicianul român, anunță presa spaniolă.
Potrivit Mundo Deportivo, cel mai important ziar de sport din Barcelona, Gâlcă a ajuns deja la un acord cu Espanyol (foto jos), echipă la care a și jucat. Sursa citată notează că românul îi va lua locul lui Sergio Gonzalez, anunțul oficial urmând a fi făcut în scurt timp pe site-ul echipei din Barcelona de președintele Joan Collet. Sergio a fost demis după ce Espanyol a înregistrat doar două victorii în ultimele 10 etape din Primera.
Un alt cotidian sportiv din Catalunia, Sport, scrie că decizia demiterii îi va fi comunicată lui Sergio Gonzalez, luni după prânz, în birourile de la Cornella-El Prat. Directorul sportiv Oscar Perarnau îl va anunța pe antrenor despre concluzia discuțiilor telefonice avute cu noul patron al clubului, chinezul Gâlcă este favorit pentru a prelua postul de antrenor după ce varianta Marcelo Bielsa a căzut.
18 de milioane de euro a plătit afaceristul chinez
Compania chineză Rastar Group, specializată în fabricarea machetelor de mașini din plastic, a plătit 78 de euro pentru fiecare acțiune a clubului Espanyol cumpărată. Asiaticii dețin 56 la sută din club, iar tranzacția s-a făcut cu bani cash.