OFICIAL: Davide Ballardini, noul antrenor al lui Genoa

Tehnicianul Davide Ballardini a fost numit, luni, în funcția de antrenor principal al echipei Genoa, după demiterea lui Luigi Del Neri, informează site-ul oficial al grupării italiene.

Ballardini, care a mai pregătit Genoa în sezonul 2010-2011, va fi prezentat oficial, la ora 19.00, într-o conferință de presă.

Davide Ballardini, în vârstă de 49 de ani, a antrenat în cariera sa formațiile Sambenedettese, Cagliari, Pescara, US Palermo și Lazio Roma.

Antrenorul Luigi Delneri a fost demis, duminică seară, de la conducerea tehnică a formației Genoa.

Genoa ocupă locul 18 în campionatul Italiei, iar duminică a pierdut, scor 0-2, meciul cu formația Catania, din etapa a XXI-a.

sursa: Mediafax

Publicat: 21 01. 2013, 16:54
Actualizat: 21 01. 2013, 16:55