OFICIAL | Derby County s-a reorientat imediat după plecarea lui Frank Lampard la Chelsea. Un triplu campion al Olandei vine în Championship

Oficialii echipei Derby County, din liga a doua engleză, au anunțat, vineri, 5 iulie, faptul că Phillip Cocu (48 de ani) va prelua conducerea echipei, de pe banca tehnică, după ce Frank Lampard a semnat cu Chelsea.

Antrenorul în vârstă de 48 de ani a semnat un contract valabil pe o perioadă de 4 ani cu echipa de pe Pride Park.

Cocu și-a început cariera de antrenor la PSV Eindhoven. În perioada 2008-2012, Cocu a fost antrenorul secund al echipei naționale a Olandei. Fostul jucător de la FC Barcelona a obținut cinci trofee ca antrenor, toate alături de formația din Eindhoven: trei titluri în Eredivisie, Cupa și două Supercupe ale Olandei.

Ultima experiență a lui Cocu a avut loc în 2018, când a semnat cu Fenerbahce, în luna iulie, însă a părăsit echipa din Turcia după doar 15 meciuri, în care a înregistrat trei victorii, cinci remize și șapte înfrângeri.

„Sunt plin de energie și mai pasionat ca oricând. Este timpul să încep un nou capitol din cariera mea. Sunt fericit și onorat să confirm că Derby County va fi noul meu club. Abia aștept să mă întâlnesc cu echipa și cu fanii, pentru a începe împreună această aventură. Derby County este un club minunat și iubit și cred că suntem pe aceeași lungime de undă când vine vorba despre gândirea și filosofia jocului. Sunt încrezător că ne vom atinge scopurile împreună”, a fost declarația lui Phillip Cocu, publicată pe contul său personal de Instagram.

În sezonul trecut, cu Frank Lampard în funcția de manager, Derby County a ajuns până în finala play-off-ului petru promovarea în Premier League, însă a pierdut în fața celor de la Aston Villa, scor 1-2.

Publicat: 05 07. 2019, 22:47
Actualizat: 05 07. 2019, 22:47