OFICIAL | E gata! Transferul care i-a blocat total lui Niță șansa carierei. Clubul din Premier League a semnat pe patru ani cu portarul naționalei Portugaliei

Portarul naționalei Portugaliei, Rui Patricio (30 de ani), a semnat un contract pe patru ani cu nou promovata în Premier League, Wolverhampton, și face pasul în Anglia din postura de jucător liber de contract de la Sporting Lisabona, clubul pentru care a jucat pe toată durata carierei.

În urmă cu câteva zile, presa din Regat a scris că Niță ar putea fi împrumutat pentru următorul sezon la Wolverhampton, pentru ca mai apoi să fie transferat definitiv contra sumei de 5 milioane de euro. Totuși, datele mutării s-au schimbat, iar acum transferul lui Florin Niță la Wolverhampton are șanse foarte mici de a se mai realiza, după ce britanicii au pus mâna pe lusitanul selecționat de 70 de ori și care acum se află la Campionatul Mondial din Rusia.

Rui Patricio e unul dintre cei șapte jucători care și-au reziliat contractele cu Sporting ca reacție la atacul zecilor de suporteri care le-au reproșat ratarea calificării în Champions League.

John Ruddy (31 de ani) și Will Norris (24 de ani) sunt ceilalți doi portari din lotul lui Wolverhampton.

 

Publicat: 18 06. 2018, 19:35
Actualizat: 18 06. 2018, 19:36