„Singurul motiv pentru care a trebuit să-l transfer este că era putred de la lovituri. Mă așteptam de la meci la meci să nu mai poată juca fotbal„, spunea Jean Pădureanu în urmă cu patru ani, imediat după transferul lui Junior Moraes în Ucraina, la Metalurg Donețk. Ulterior, alarmați de afirmațiile omului care conducea Gloria Bistrița, ucrainenii nu au mai vrut să achite niciun euro din suma de transfer (aproximativ 1.3 milioane de euro), iar jucătorul a ajuns într-un final la ȚSKA Sofia, în Bulgaria, pentru ca în 2012 să revinp la Metalurg.
Timpul a dovedit că afirmațiile lui Jean Pădureanu au fost cel puțin exagerate, Moraes reușind să se impună atât în Bulgaria, cât și în Ucraina drept unul dintre cei mai buni atacanți, problemele medicale cu care s-a confruntat în această perioadă fiind minore.
Ce înseamnă de fapt „putred de la lovituri”?
Există însă în lumea fotbalului un jucător căruia afirmația lui Jean Pădureanu, în prezent aflat în închisoare după ce a fost condamnat la trei ani în „Dosarul Transferurilor, pare să i se potrivească „mănușă”.
Este vorba despre mijlocașul francez Abou Diaby (28 de ani), considerat în urmă cu aproape un deceniu „noul Patrick Vieira”. Transferat de Arsene Wenger la Arsenal în 2006, Diaby nu a reușit să strângă până în prezent decât 124 de meciuri în Premier League pentru tunari, majoritatea în primii ani petrecuți la Londra.
În mod șocant, Diaby a suferit până în prezent 42 de accidentări, care l-au forțat să stea pe bară mai bine de 222 de săptămâni, adică peste 55 de luni. Practic, din cei 9 ani petrecuți de Diaby la Arsenal, mijlocașul a fost indisponibil în aproape jumătate din timp.
Calvarul a început în mai 2006
În ciuda faptului că francezul a suferit o medie de circa cinci accidentări pe an, managerii au avut întotdeauna încredere în el. Ba chiar presa franceză a scris în 2010 că Laurent Blanc plănuia să construiască naționala „cocoșilor galici” în jurul francezului de la Arsenal. Însă calvarul lui Diaby i-a „interzis” visele jucătorului. Un calvar început în mai 2006, cu o fractură la gleznă suferită într-un meci Arsenal – Sunderland, când Dan Smith a avut o intrare criminală asupra lui Diaby. De atunci, francezul nu și-a mai revenit. Surprinzător, cele mai dese accidentări au fost rupturi musculare, care s-au repetat cu o ritmicitate ieșită din comun. Și care l-au scos din circuit constant pe francez. Concret, după ruptura de ligamente suferită în această după-amiază, Diaby a ajuns la cea de-a 42-a accidentare în ultimii nouă ani, iar din Insulă au realizat o infografie cu toate accidentările suferite de francez.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER