OFICIAL | El e noul antrenor al lui Cristiano Ronaldo! Juventus a anunțat mutarea

Maurizio Sarri (60 de ani) este, oficial, noul antrenor al celor de la Juventus. Campioana Italiei a anunțat mutarea prin intermediul rețelelor de socializare. Antrenorul italian s-a despărțit de Chelsea, iar londonezii trebuie să-și găsească alt antrenor. Frank Lampard este pe lista șefilor de pe Stamford Bridge.

Chelsea și Juventus au căzut de comun acord ca antrenorul să meargă la Torino, după ce acesta a cucerit Europa League. Echipa pregătită de Sarri a câștigat clar finala cu Arsenal, scor 4-1. Sarri revine în Italia la un an după despărțirea de Napoli, formație pe care a pregătit-o între 2015 și 2018.

AC Sansovino, SAngiovannese, Pescara, Arezzo, Avellino, Verona, Perugia, Grosseto, Alessandria, Sorrento și Empoli sunt echipele pe care le-a antrenat Sarri în cariera sa. Cel mai lung „mandat” a fost la Napoli, 148 de meciuri.

40 de victorii, 11 rezultate de egalitate și 12 înfrângeri a bifat Chelsea sub comanda lui Sarri. Acesta îl înlocuiește pe Max Allegri pe banca lui Juventus Torino.

 

 

Publicat: 16 06. 2019, 16:12
Actualizat: 16 06. 2019, 16:13