Ionuț Radu a pus capăt perioadei de incertitudine. Portarul naționalei s-a înțeles cu Parma.
Ionuț Radu a plecat de la Genoa. „Grifonii” l-au trecut pe linie moartă după aducerea lui Mattia Perin de la Juventus. Radu nu a acceptat statutul de rezervă și a forțat transferul.
Inițial, Radu a fost aproape să schimbe campionatul și să plece la Nice, în Franța. Negocierile au căzut. Parma a intrat pe pista Radu după ce titularul postului, Luigi Sepe, s-a accidentat.
Parma a anunțat azi transferul oficial. Ionuț Radu a semnat un contract de împrumut până în iunie 2020.
7 este locul ocupat de Parma în clasamentul Serie A, cu 31 de puncte strânse în 21 de etape
„Bine ai venit, Ionuț Radu”, au scris italienii pe conturile oficiale.
Ionuț Radu a postat un mesaj pe Instagram, în care a vorbit despre experiența de la Genoa:
„Acum mă gândesc la toate prin care am trecut, la bucuriile și emoțiile de pe teren și din afara lui, la grupul fantastic cu care am împărțit vestiarul și la fanii pe care i-am avut în ultimul an și jumătate și care au crezut mereu și noi și în visul nostru.
Le mulțumesc tuturor celor din staff-ul lui Genoa pentru că mi-au dat șansa să joc într-un mediu unic și că mi-au permis să mă dezvolt profesional și uman. Acest capitol emoționant a ajuns la final și e timpul să plec într-o nouă aventură. Vă mulțumesc”, a scris Radu.
Benvenuto Ionut #Radu! ✍🏻💛💙📝➡ https://t.co/BsTV75tfXv#NextchApter #ForzaParma pic.twitter.com/4N61gMcQpd — 𝐏𝐚𝐫𝐦𝐚 𝐂𝐚𝐥𝐜𝐢𝐨 𝟏𝟗𝟏𝟑 (@1913parmacalcio) January 30, 2020
Benvenuto Ionut #Radu! ✍🏻💛💙📝➡ https://t.co/BsTV75tfXv#NextchApter #ForzaParma pic.twitter.com/4N61gMcQpd
— 𝐏𝐚𝐫𝐦𝐚 𝐂𝐚𝐥𝐜𝐢𝐨 𝟏𝟗𝟏𝟑 (@1913parmacalcio) January 30, 2020
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER