OFICIAL Jose Mourinho, amendat pentru comportament nesportiv de Federația Engleză
Mourinho s-a dat în spectacol la meciul cu Cardiff. Nervos pentru că echipa sa nu a reușit să se desprindă cu lejeritate (la pauză scorul era 1-1), „The Special One” a dat vina pe arbitri. În cele din urmă, Mourinho a fost trimis în tribune pentru a urmări finalul meciului.
Comisia care a analizat cazul portughezului a decis ca antrenorul să fie amendat cu opt mii de lire sterline pentru comportament nesportiv, anunță site-ul oficial al celor de la Chelsea.
Chelsea s-a impus cu 4-1 în meciul cu Cardiff, partidă contând pentru etapa a opta din Premier League. Hazard (min. 33, min. 83), Eto’o (min. 66) și Oscar (min. 78) au marcat pentru „albaștri”, în timp ce pentru oaspeți a înscris Mutch (min. 11).