OFICIAL | Juventus a cumpărat un playmaker cu 40 de milioane de euro. Veste bună pentru Ianis Hagi?

Atacantul italian Federico Bernardeschi, în vârstă de 23 de ani, a semnat un contract pe cinci ani cu Juvenuts Torino, club care l-a transferat de la Fiorentina, pentru 40 de milioane de euro, a anunțat, luni, site-ul campioanei Italiei.

Banii vor fi plătiți în mai multe tranșe, în următorii trei ani, iar Fiorentina va avea un procent de 10 la sută dintr-un viitor transfer al jucătorului.

Federico Bernardeschi și-a început cariera la Fiorentina și a mai evoluat la Crotone, unde a fost împrumutat în sezonul 2013-2014. În total, a jucat în 93 de meciuri pentru Fiorentina și a reușit să marcheze 23 de goluri și să dea 13 pase decisive, iar plecarea sa de pe Artemio Franchi poate reprezenta o veste foarte bună primită de Ianis Hagi. Așteptat de jurnaliștii italieni să facă pasul spre echipa mare a Fiorentinei, fiul „Regelui” ar avea, astfel, șansa să prindă mai multe minute, pentru că Bernardeschi era playmaker-ul toscanilor în stagiunea trecută.

Noul atacant al echipei Juventus are nouă selecții și un gol înscris la prima reprezentativă a Italiei.

Douglas Costa (împrumutat de la Bayern), Rodrigo Bentancur (Boca Juniors), Mattia de Sciglio (AC Milan), Wojciech Szczesny (Arsenal), Medhi Benatia (cumpărat definitiv de la Bayern Munchen) și Juan Cuadrado (cumpărat definitiv de la Chelsea) sunt celelalte transferuri ale campioanei Italiei în acest an.

 

Publicat: 24 07. 2017, 21:11
Actualizat: 24 07. 2017, 21:12