OFICIAL | Juventus a dat o nouă lovitură pe piața transferurilor. A plătit 20 de milioane de euro pentru un jucător de la PSG

Clubul Juventus Torino a anunțat, miercuri, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord pentru transferul mijlocașului francez Blaise Matuidi de la Paris Saint-Germain. Jucătorul a ajuns în Italia și urmează să efectueze vizita medicală.

Potrivit Gazzetta dello Sport, valoarea transferului este de 20 de milioane de euro. Mijlocașul central va semna un contract valabil pe trei ani, perioadă în care va un salariu stagional de 3,5 milioane de euro.

Blaise Matuidi, în vârstă de 30 de ani, și-a început cariera la Troyes, după care a mai evoluat la Saint-Etienne. De la această echipă a făcut pasul la PSG, în 2011, pentru opt milioane de euro.

În șase ani, Matuidi a cucerit 15 trofee alături de PSG, printre care și patru titluri de campion al Franței. În 2015, a fost desemnat cel mai bun fotbalist francez al anului. Matuidi a jucat în 295 de meciuri la Paris Saint-Germain, a marcat 33 de goluri și a dat 30 de pase decisive.

La prima reprezentativă a Franței, Matuidi a strâns 58 de selecții și a reușit să înscrie opt goluri și să dea cinci pase decisive.

30 de milioane de euro este cota jucătorului, conform transfermarkt.de.

MEDIAFAX

Publicat: 16 08. 2017, 18:33
Actualizat: 16 08. 2017, 18:34