Louis van Gaal a fost anunțat luni drept succesorul lui David Moyes pe banca echipei Manchester United. Olandezul a semnat un contract pe trei ani cu gruparea de pe „Old Trafford”
Câteva săptămâni de incertitudine, în timpul cărora presa engleză a dat ca sigură numirea lui Louis van Gaal pe banca lui Manchester United. Aceasta a fost realitatea din jurul echipei de pe „Old Trafford”, după ce experimentul David Moyes a eșuat, iar scoțianul care i-a succedat lui Sir Alex Ferguson a fost demis pe 22 aprilie 2014, iar Ryan Giggs i-a luat locul ca interimar. Iar presa engleză a avut dreptate. După ce a condus naționala Olandei către un egal cu Ecuador, scor 1-1, într-un meci amical disputat sâmbătă, van Gaal a fost anunțat oficial luni pe banca tehnică a „diavolior”.
Potrivit anunțului oficial făcut de clubul din Manchester, van Gaal a semnat un contract pe trei ani și va prelua echipa la mijlocul lunii iulie, după finalul Campionatului Mondial, acolo unde va fi selecționerul Olandei. Cum contractul cu Federația olandeză se încheie în această vară, forul de la Amsterdam nu va fi recompensat financiar după plecarea lui van Gaal. Tot în comunicatul oficial de presă s-a anunțat că van Gaal va fi ajutat de Ryan Giggs (antrenor secund), în timp ce staff-ul olandezului de 64 de ani va fi compus din Frans Hoek (antrenor cu portarii) și Marcel Bout (responsabil cu cercetarea adversarilor). „Clubul are ambiții mari, eu am ambiții mari. Împreună vom scrie istorie”, a spus van Gaal.
19 trofee are van Gaal ca antrenor (4 titluri în Olanda, 2 titluri în Spania, 1 titlu în Germania, 1 Cupă a Olandei, 1 Cupă a Spaniei, 1 Cupă a Germaniei, 3 Supercupe ale Olandei, 1 Supercupă a Germaniei, 2 Supercupe ale Europei, 1 Ligă a Campionilor, 1 Cupă UEFA, 1 Cupă Intercontinentală)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER