OFICIAL | Lucas Moura a plecat de la PSG și a semnat cu un „gigant” din Premier League. Suma de transfer pentru care s-a realizat mutarea

Lucas Moura a fost dorit, în această iarnă, de mai multe echipe aflate în prima jumătate a clasamentului din Premier League, dar în cele din urmă a ales Tottenham, într-o tranzacție care i-a adus lui PSG 28.5 milioane de euro. Brazilianul de 25 de ani a semnat un contract valabil până în 2023 și a devenit al cincilea cel mai scump fotbalist din istoria clubului londonez.

„Este un nou capitol al vieții mele, o nouă provocare. Sunt foarte fericit! Este un club mare și o să mă simt bine, voi fi nevoit să muncesc pentru a-mi arăta calitate. Voi da totul, pentru că eu cred că avem suficientă calitate pentru a obține lucruri mărețe”, a fost prima declarație a lui Lucas în tricoul lui Tottenham.

Tottenham se va putea baza pe Lucas și în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor, deoarece brazilianul nu a jucat pentru PSG în această competiție, în acest sezon. Echipa londoneză va întâlni Juventus în optimile de finală ale Champions League.

Lucas a fost transferat de PSG în 2013, iar cele șase apariții din acest sezon i-au dovedit că nu mai intră în planurile lui Unai Emery. De-a lungul celor 229 de meciuri jucate pentru PSG, Lucas a înscris 46 de goluri și a contribuit cu 50 de pase decisive.


 

Publicat: 31 01. 2018, 21:22
Actualizat: 31 01. 2018, 21:23