OFICIAL | Luis Enrique și-a anunțat plecarea de la Barcelona! Cine ar putea veni în locul său și rolul lui Messi în luarea deciziei

Luis Enrique și-a anunțat plecarea de la FC Barcelona. Antrenorul în vârstă de 46 de ani a declarat la finalul meciului cu Sporting Gijon că nu va continua și din sezonul următor.

„Înainte de startul acestui sezon am avut o întrevedere cu Albert Soler și Robert Fernandez și i-am informat că există posibilitatea de a nu prelungi contractul. Ei, în numele clubului, mi-au dat asigurări că nu există nicio presiune. Ei bine, acel moment a sosit și vă informez și pe dumneavoastră. Aș vrea să mulțumesc clubului pentru că mi-a oferit încredere în carieră atât ca antrenor, cât și ca jucător”, le-a declarat Enrique jurnaliștilor prezenți la conferința de presă de la finalul partidei cu Gijon.

Potrivit site-ului oficial al grupării catalane, înainte de a ieși în fața presei, Enrique a discutat cu jucătorii în vestiar și i-a informat și pe aceștia. „Profesia de antrenor este solicitantă, sunt într-o continuă căutare de soluții și moduri de îmbunătăți jocul echipei. Asta înseamnă că îmi rămane foarte puțin timp pentru a mă relaxa. Ar fi bine pentru mine ca la finalul sezonului să mă pot relaxa”, a fost scurtul discurs al antrenorului în fața jucătorilor.

Presa catalană susține că a aflat deja componența viitoarei echipe tehnice a Barcelonei. Posibilii înlocuitori ai lui Enrique ar urma să fie Ronald Koeman, din postura de antrenor principal, și Xavi – antrenor secund.

Prima condiție a lui Messi, îndeplinită

Lionel Messi (29 de ani) este aproape de a semna o nouă înțelegere cu Barcelona, iar pentru a fi siguri de acest lucru oficialii Barcelonei sunt gata să-i respecte argentinianului nu doar cerințele contractuale. Conform publicației spaniole Diario Gol, jucătorul ar dori ca oficialii din conducere să renunțe la trei jucători, dar și la antrenorul Luis Enrique. Cei trei jucători pe care Messi nu îi agrează sunt, conform presei spaniole: Jeremy Mathieu, Lucas Digne și Andre Gomes. Doi dintre aceștia s-au transferat pe Camp Nou chiar în acest sezon. Digne a fost adus de la PSG, în schimbul sumei de 16,5 milioane de euro, iar Gomes de la Valencia pentru 35 de milioane.

Nu este prima dată când „decarului” Barçei i se aduc acuze că ar face politica vestiarului. Neconvocarea lui Mauro Icardi la naționala Argentinei a fost pusă tot în cârca lui Messi, pe motiv că jucătorul lui Inter nu este agreat de căpitanul echipei albiceleste. În acest sezon, Icardi a marcat de 17 ori și a pasat decisiv de 8 ori în 30 de partide. Pe lângă plecarea celor trei, Messi dorește și aducerea conaționalului Ángel Di Maria, care a marcat două goluri în umilința suferită de gruparea blaugrana la mijlocul săptămânii, scor 0-4 în disputa cu PSG.

Trofeele lui Luis Enrique pe banca Barcelonei

Luis Enrique se află pe banca celor de la Barcelona din 2014. Înainte, Enrique mai activase la Barcelona B, AS Roma și Celta Vigo. Alături de gruparea blau-grana, Enrique a câștigat singurele sale trofee ca antrenor: două titluri de campion, două Cupe ale Spaniei, o Supercupă, un trofeu UEFA Champions League, o Supercupa a Europei și un Campionat Mondial al Cluburilor.

Meciul cu Sporting Gijon a fost un adevărat recital pentru ‘extratereștri’ care au marcat de șase ori. Messi a deschis scorul în minutul 9, Suarez a reușit repede „dubla” (min.11, min.27), Alcacer (min.49), Neymar (min.65) și Rakitic (min.87) au marcat după pauză. Pentru oaspeți a înscris golul de onoare Carlos Castro în minutul 21. În urma acestui rezultat, Barcelona se află pe primul loc în clasamentul din Spania, cu 57 de puncte, cu unul mai mult decât Real Madrid. Sporting Gijon se află pe poziția a 19-a, loc retrogradabil, cu 17 puncte.

Publicat: 02 03. 2017, 08:45
Actualizat: 02 03. 2017, 09:47