Atacantul Ciprian Marica, component al echipei lui Cosmin Contra, Getafe, în sezonul 2013/2014, a semnat, duminică, un contract pe doi ani cu gruparea turcă Torku Konyaspor, la care a devenit coechipier cu Gabriel Torje, informează spor3.com.
Tot duminică, gruparea Konyaspor a prelungit cu un an contractul fotbalistului Djalma Campos, împrumutat de la FC Porto.
Cei doi au efectuat vizita medicală înainte de a semna contractele. La ceremonia ce a avut loc la un hotel din Konya au fost prezenți președintele clubului, Ahmet Șan, precum și mai mulți oficiali.
„Echipa noastră s-a înțeles cu fotbalistul român Ciprian Andrei Marica pentru doi ani. Astfel ne-am completat linia de atac. Sunt cunoscute performanțele lui Marica la echipele europene. Sperăm că va obține succese și la Torku Konyaspor”, a declarat Ahmet Șan.
Marica a spus că îl bucură faptul că a ales Konyaspor și că speră ca echipa să joace în sezonul viitor în cupele europene, adăugând că va face tot ce va putea pentru a se realiza acest obiectiv.
Ciprian Marica s-a deplasat la Konya sâmbătă seară, cu un avion privat, el fiind primit la aeroport de numeroși suporteri entuziasmați. „Am fost primit extraordinar ieri (n.r. – sâmbătă). M-am bucurat mult. Vreau să le mulțumesc suporterilor”, a afirmat fotbalistul român, conform Milliyet.
Torku Konyaspor a terminat ediția 2013/2014 a campionatului Turciei pe locul 11.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER