OFICIAL | Master Planul lui Abramovic s-a concretizat. Sarri și Jorginho au semnat cu Chelsea
Maurizio Sarri (59 de ani) este oficial noul antrenor al echipei Chelsea, se arată într-un comunicat al clubului. Fostul tehnician al celor de la Napoli, echipă cu care a terminat pe 2 în Serie A în stagiunea precedentă, îl înlocuiește pe banca londonezilor pe conaționalul Antonio Conte. La scurt timp de la prezentarea lui Sarri, Jorginho a fost și el anunțat oficial de Chelsea.
„Sunt foarte fericit să fiu noul antrenor al lui Chelsea. E o perioadă incredibilă pentru mine. Luni o să mă întâlnesc cu jucătorii, abia aștept să-i cunosc. Sper că vom putea să le oferim suporterilor un fotbal atractiv. Trebuie să câștigăm cel puțin un trofeu la capătul sezonului, clubul merită acest lucru”, a spus Sarri, la prezentarea oficială.
Unul din secunzii lui Sarri va fi, cel mai probabil, Giafranco Zola, italianul care a scris istorie pe Stamford Bridge. Antonio Conte a primit zece milioane de euro din partea clubului, după ce a fost demis. Venit în 2016 la Londra, fostul selecționer al Squadra-ei Azzura a cucerit tilul în primul său sezon, în stagiunea trecută a obținut Cupa Angliei, dar acum a fost îndepărtat de la cârma echipei, după ce a ratat prezența în grupele Ligii Campionilor. Chelsea a încheiat ultimul sezon pe locul 5, după Manchester City, Manchester United, Tottenham și Liverpool.
Abramovic ar urma să plătească 57.4 milioane de lire sterline pentru antrenorul italian și pentru optarul de pe San Paolo. „Eram înțeles cu Manchester City de 15 zile, dar dorința lui Jorginho a fost să meargă la Chelsea. L-a convins Abramovich. Sarri va pleca și el la Chelsea”, a spus președintele lui Napoli, De Laurentiis. De asemenea, cât timp Sarri va fi antrenor pe Stamford Bridge, Chelsea nu va mai putea activa clauza de reziliere a vreunui jucător de la Napoli, fără acordul președintelui De Laurentiis. Jorginho a semnat un contract valabil pe cinci ani cu Chelsea și va purta tricoul cu numărul 5.