UPDATE Nottingham Forest a oficializat aducerea lui Costel Pantilimon. Anunțul a fost făcut pe site-ul oficial al clubului, alături de o fotografie cu portarul de 2,02. Goalkeeperul a fost împrumutat până la finalul sezonului, de la Watford, după ce în prima parte a sezonului a fost coleg cu Florin Andone la Deportivo La Coruna.
— Nottingham Forest FC (@NFFC) 31 ianuarie 2018
Portarul Costel Pantilimon s-a despărțit de echipa spaniolă Deportivo La Coruna, la care a evoluat sub formă de împrumut de la Watford în prima parte a sezonului competițional, și urmează să semneze cu divizionara secundă engleză Nottingham Forest, informează Marca.
Publicația spaniolă anunță că internaționalul român și-a luat, marți, rămas bun de la colegii săi de la Deportivo La Coruna și va reveni în Anglia, însă de această dată în liga secundă, la cererea antrenorului spaniol Aitor Karanka.
Clubul Nottingham a fost fondat în urmă cu 153 de ani, iar de atunci a jucat, în mare parte, în primele două eșaloane britanice. Viitoarea echipă a lui Pantilimon are în palmares, printre alte trofee, un titlu de campioană a Angliei, obținut în sezonul 1977-1978, precum și două Cupe ale Campionilor, cucerite în 1979 și 1980.
În prezent, Nottingham Forest ocupă locul 14 în Championship, cu 35 de puncte acumulate în 28 de meciuri, ierarhie condusă de Wolverhampton, cu 65 de puncte.
Costel Pantilimon, care va împlini 31 de ani la 1 februarie, și-a început cariera la Aerostar Bacău, apoi a mai apărat la Poli Timișoara, Manchester City, Sunderland, Watford și, ultima oară, la Deportivo La Coruna. La gruparea galiciană, a avut șapte apariții, șase dintre ele în La Liga și una în Cupa Spaniei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER