OFICIAL! Rădoi a semnat, AZI, un nou contract. **Suma uriașă prin care setează noi repere pentru fotbalul românesc! Își va încheia cariera cu zeci de milioane de euro în cont!
Mirel Rădoi a devenit anul trecut cel mai bine plătit jucător român de fotbal, Al Ain prelungindu-i atunci contractul până în 2014, contra unei remunerații anuale de 3,5 milioane de euro.
Fostul stelist a ridicat și mai mult ștacheta, după ce astăzi, oficialii din Emirate au reușit să îl convingă să își pună semnătura pe un nou contract, scadent în 2016. Evoluțiile fantastice din acest sezon l-au făcut pe jucătorul de 32 de ani o țintă pentru mai multe cluburi puternice din Arabia Saudită – s-a discutat că Al Hilal l-ar curta intens -, însă șeicii lui Al Ain au reușit să îl convingă să își prelungească înțelegerea. Conform noului contract, Rădoi va primi 4 milioane de euro anual, o sumă imensă pentru un fotbalist la vârsta sa.
Informația a fost confirmată de presa din Emirate, care anunță că dominația formației lui Olăroiu va continua, în condițiile în care board-ul a reușit să le prelungească înțelegerile celor mai importanți jucători.
„Al Ain i-a prelungit astăzi contractul lui Mirel Rădoi pentru încă două sezoane. Românul a impresionat în ultimii doi ani în tricoul violet, jucând tot timpul la un nivel extrem de înalt. După ce l-au securizat pe ghanezul Asamoah Gyan pentru încă patru sezoane și pe francezul Kembo Ekoko pentru încă trei, oficialii lui Al Ain au reușit să îl convingă pe alt jucător exponențial să rămână la club„, notează albayan.ae.
37 de partide a jucat Rădoi pentru clubul din Emirate, din 2011, când a părăsit pe Al Hilal.
4,2 milioane a plătit Al Ain pentru transferul închizătorului român, care a venit odată cu Olăroiu la formația din Golf
2 titluri au cucerit Rădoi și Olăroiu în Emirate, pentru Al Ain (2011-2012 și 2012-2013)