OFICIAL! Ranieri a bătut DIN NOU recordul pentru cel mai scump transfer din istoria lui Leicester. Cine a semnat astăzi

Clubul englez Leicester City, campioana ultimului sezon din campionatul Angliei, a anunțat, prin intermediul unui mesaj postat pe contul oficial de Facebook, transferul fotbalistului nigerian Ahmed Musa de la ȚSKA Moscova, acesta semnând un contract valabil pe patru sezoane.

Astfel, nigerianul în vârstă de 23 de ani a devenit jucătorul formației de pe King Power Stadium până pe 30 iunie 2020. Clubul englez a plătit 20 milioane de euro în schimbul lui Musa. Astfel, Musa devine cel mai scump transfer din istoria lui Leicester, depășind recordul stabilit săptămâna trecută, prin aducerea lui Nampalys Mendy, pentru 15 milioane de euro.

Este al patrulea transfer realizat de echipa antrenată de Claudio Ranieri, după Nampalys Mendy de la OGC Nice, Robert Zieler de la Hannover 96 și Luis Hernandez, venit liber de contract după ce și-a încheiat contractul cu Sporting Gijon.

„Sunt fericit să mă alătur acestui club. Pentru mine, este unul dintre cele mai bune. Am decis să vin la Leicester pentru că sunt ca o familie, sunt foarte încântat că transferul s-a realizat. Sunt nerăbdător să joc primul meci pe propriul teren, să cunosc fanii. Voi da totul să îi fac fericiți„, a spus Musa, conform site-ului oficial al clubului.

Ahmed Musa a evoluat pentru ȚSKA Moscova din 2012, timp în care a reușit 54 de goluri și 29 de pase decisive în 168 de meciuri disputate în toate competițiile. La nivel internațional, Musa a adunat 58 de selecții și 11 goluri pentru Nigeria.

În sezonul recent încheiat, Musa a jucat 30 de partide pentru ȚSKA, reușind 13 goluri și 5 pase decisive.

Publicat: 08 07. 2016, 20:38
Actualizat: 08 07. 2016, 20:39