Fără achiziții foarte spectaculoase în această vară, Real Madrid a dat „verde” la plecări. După ce Illaramendi s-a transferat la Real Sociedad, gruparea blanco l-a cedat și pe Fabio Coentrao, la AS Monaco.
Zi extrem de agitată pe piața transferurilor, în Europa. Real Madrid a fost protagonista, dar de data aceasta ca formație care cedează jucători. Astfel, după ce AS Monaco l-a cedat la PSG pe Layvin Kurzawa, monegascii s-au reorientat repede și au obținut semnătura lui Fabio Coentrao.
Fundașul de bandă merge în Franța sub formă de împrumut, urmând ca Monaco să aibă, se pare, dreptul de a-l transfera definitiv, în măsura în care va da randament. Portughezul este așteptat în această seară la Monaco, unde joi dimineață va efectua vizita medicală.
30 de milioane de euro a cheltuit Real în 2011 pentru achiziționarea lui Coentrao, de la Benfica. Apărătorul nu a dat satisfacție, evoluând doar în condițiile în care Marcelo a fost indisponibil
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER