OFICIAL | Real Madrid a reușit primul transfer al verii: 45 de milioane de euro pentru un mijlocaș
Clubul spaniol Real Madrid a anunțat, marți, prin intermediul site-ului oficial, transferul fotbalistului brazilian Vinicius Junior, în vârstă de 16 ani, de la formația braziliană Clube de Regatas do Flamengo.
Oficialii noii campioane a Spaniei notează că vor intra în posesia drepturilor federative ale jucătorului din iulie 2018, însă acesta va rămâne în Brazilia până în vara anului 2019.
„Real Madrid F.C. și Clube de Regatas do Flamengo au ajuns la o înțelegere în privința transferului lui Vinicius Junior, din iulie 2018. Jucătorul va rămâne la actualul său club până în iulie 2019, deși va putea juca la Real Madrid înainte de această dată, dacă ambele cluburi se vor înțelege”, se arată în comunicatul campioanei Spaniei.
Șefii de pe Santiago Bernabeu nu oferă, însă, detalii despre suma la care se ridică transferul fotbalistului, însă, conform presei din Spania, Real Madrid va plăti 45 de milioane de euro pentru aducerea lui Vincius Junior.
Mijlocașul de 16 ani a strâns 19 goluri la naționala sub 17 ani a Braziliei și 6 goluri la reprezentativa sub 15 ani. Pe 8 mai a debutat la prima echipă a celor de la Flamengo.