OFICIAL | S-a realizat cel mai tare transfer al verii. Leicester și-a vândut vedeta la Chelsea pentru o sumă record în istoria clubului

E oficial! N’Golo Kante (25 de ani) a plecat de la Leicester la Chelsea, stabilind un nou record de transfer pentru campioana Angliei din sezonul trecut.

Chelsea și Leicester au anunțat, sâmbătă, că au ajuns la un acord pentru transferul unuia dintre cei mai doriți jucători în această vară. Francezul Kante a trecut vizita medicală, s-a înțeles cu echipa lui Antonio Conte pentru un contract pe cinci ani, cu un salariu de 120.000 de lire pe săptămână, iar Leicester va primi 30 de milioane de lire, cea mai mare sumă încasată vreodată în schimbul unui jucător.

Adversar al României la EURO 2016, Kante a avut nevoie de un singur sezon foarte bun la Leicester pentru a le atrage atenția conducătorilor lui Chelsea. Ajuns pe King Power Stadium în august 2015, mijlocașul de 25 de ani a jucat în 37 dintre cele 38 de etape ale sezonului trecut din Premier League, fiind considerat unul dintre cei mai importanți oameni în câștigarea titlului istoric.

„Sunt atât de fericit că am semnat cu unul dintre cele mai mari cluburi din Europa. E un vis devenit realitate. Oportunitatea de a lucra cu un antrenor briliant, Antonio Conte, și de a juca alături de unii dintre cei mai buni jucători din lume nu putea fi refuzată”, a spus Kante pentru site-ul oficial al lui Chelsea.

Francezul devine, astfel, al doilea transfer reușit de Antonio Conte în această vară, după Michy Batshuayi, atacantul belgian adus de la Marseille.

Publicat: 16 07. 2016, 17:20
Actualizat: 16 07. 2016, 17:21