Gruparea Lazio a anunțat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că înțelegerea cu antrenorul Vladimir Petkovici a fost reziliată „la încheierea unei proceduri disciplinare”, după ce tehnicianul bosniac și secunzii Antonio Manicone și Paolo Rongoni au cerut explicații din partea clubului roman.
De asemenea, Lazio a anunțat că noul antrenor va fi Edoardo Reja, care va fi ajutat de Alberto Bollini și Adriano Bianchini.
Vineri seară, Lazio Roma și antrenorul Vladimir Petkovici nu ajunseseră la un acord în privința rezilierii contractului tehnicianului, după o întâlnire de trei ore între cele două părți.
AFP a notat, vineri, că antrenorii Vladimir Petkovici și Edy Reja vor să stea pe bancă la meciul pe care Lazio Roma îl va susține în compania formației Internazionale Milano, în etapa a XVIII-a a campionatului Italiei.
Petkovici a contestat renunțarea la serviciile sale de către conducerea clubului, iar Reja antrena echipa de luni, chiar dacă sosirea sa nu fusese oficializată.
Această situație a apărut duminica trecută, atunci când presa italiană a anunțat venirea lui Reja și a precizat că numirea lui va fi oficializată în câteva ore. Însă, anunțul oficial nu a apărut nici luni, nici marți, nici în zilele următoare, în ciuda faptului că tehnicianul a condus deja mai multe ședințe de pregătire.
Prin intermediul avocaților, Petkovici a cerut clubului daune de 600.000 de euro. În schimb, Lazio a considerat că Petkovici nu a respectat contractul, deoarece nu a anunțat că va prelua naționala Elveției din luna iulie.
La echipa Lazio Roma evoluează și românul Ștefan Radu.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER