OFICIAL | Wolfsburg l-a cumpărat pe Draxler de la Schalke: „Vreau să joc în Liga Campionilor și să ne batem la titlu”
UPDATE: Transferul lui Julan Draxler la Schalke a fost oficializat. Jucătorul spune că este un pas înainte în cariera sa:
Wolfsburg este o nouă provocare pentru mine. Vreau să continui să joc fotbal la nivel înalt. Wolfburg îmi oferă perspective excelente și au o echipă extrem de puternică. Vreau să joc în Liga Campionilor și să ne batem la titlu în anii următoriî
Julian Draxler va semna cu VfL Wolfsburg, susține presa germană. Transferul ar urma să fie oficializat în orele care urmează. Draxler vine ca înlocuitor pentru Kevin De Bruyne, care a făcut vizita medicală cu Manchester City.
Mutări de trupe în Germania. VfL Wolfsburg a găsit repede un înlocuitor pentru Kevin De Bruyne, care va semna cu Manchester City pentru aproximativ 73 de milioane de lire sterline. Numele lui este Julian Draxler, despre care presa internațională a scris că va pleca de la Schalke în fiecare din ferestrele de transferuri din ultimii doi-trei ani. Conform Bild, Draxler a intrat în vestiar imediat după meciul Wolfburg – Schalke 3-0 și și-a întrebat colegii dacă-i stă bine în tricoul „lupilor”.
Mijlocașul de 21 de ani este dorit și de Juventus Torino, dar conform Sky Sport Italia, oferta făcută de Wolfsburg este mult mai bună: 26 de milioane de euro plus șase milioane în bonusuri, în funcție de performanțele pe care le va atinge jucătorul. Wolfsburg a mai făcut duminică o achiziție importantă, Dante, de la Bayern Munchen, pentru care a plătit patru milioane de euro.